Ce înseamnă oare drept, corect, just? Uneori viaţa ne loveşte atât de tare, încât ne dorim să uităm totul, pentru că durerea e de nesuportat. Oare e normal să ne dorim aşa ceva, e just să schimbăm un lucru care ţine de însăşi esenţa noastră umană?
Vă mai aduceţi aminte de filmul Eternal Sunshine Of The Spotless Mind? Era vroba despre o pereche conflictivă, care se duce la un doctor, expert în alzheimer-ul selectiv, pentru a-i şterge fiecăruia amintirea celuilalt. Dar, trece timpul şi ajung să se întâlnească din întâmplare şi se îndrăgostesc din nou. Chiar şi în Matrix, Morpheus îi oferea lui Neo două pilule, una roşie şi una albastră, care reprezenta uitarea.
Se întâmplă ca, de multe ori, ceea ce ni se pare azi SF, mâine devine un fapt ştiinţific.
Nu de mult citeam undeva că, doi oameni de ştiinţă de la Universitatea din New York, au descoperit uitarea selectivă. Ei vor fi în stare să şteargă din memoria noastră amintirile rele.
Mă gândesc că lucrul ăsta ridică unele probleme pentru noi, ca fiinţe umane. Dacă într-un sens mi se pare un lucru bun să poţi şterge din memorie situaţiile traumatizante ale unui viol de exemplu, ale unei crime, sau ororile unui război, pe de altă parte, mă gândesc că amintirile bune şi cele rele fac alianţe sintactice complicate, greu de demontat. E ca şi când l-ai vindeca pe Tiresias de orbire iar acesta, în mod paradoxal, îşi pierde darul clarviziunii.
Sunt tentată să fiu pentru ştergerea amintirilor traumatizante pentru că sunt categoric împotriva durerii. Suferinţa e imorală şi nu înseamnă evoluţie, ci boală. Şi dacă tot am vorbit de moralitate – care îmi pare o chestiune legată de nivelul practic al acţiunii, un cod social, un fel în care crezi că ar trebui să fie lucrurile – cred că în cazurile astea, în care SF-ul devine realitate, ar trebui să apelăm mai degrabă la etică, care are de-a face cu reflecţia, cu nivelul teoretic, interior, care se întreabă ce e de fapt morala şi cum se aplică reflecţia la viaţa de zi cu zi.
Aşa cum spuneam şi altădată, cred că există o necesitate a reinventării omului care ţine tocmai de strategia noastră pentru viitor. Poate că asumarea tehnologiei care ne va transforma, scoţându-ne chiar din condiţia umană, va fi drumul către supravieţuirea noastră.
Totuşi, sunt de acord că ar trebui să ne întrebăm dacă e etic, sau nu, să facem anumite lucruri, ca de exemplu să ştergem amintirile rele din mintea noastră, atâta timp cât noi încă nu ştim ce este mintea. Însă aici intervine problema că noi, oamenii, descoperim lucruri cu mult mai repede decât le dezbatem.
foto via




Reich este unul dintre puţinii compozitori care au schimbat direcţia istoriei muzicii. (The Guardian)










